vineri, 26 iunie 2015

Francis Bacon, Despre tinereţe şi vârstă


        Un tânăr, poate fi bătrân după timp, dacă nu-l pierde degeaba - lucru ce se întâmplă rar. În mod firesc, tinereţea-i ca nişte cugetări, cele din urmă fiind mai înţelepte. De altfel, ea, se simte şi în gânduri, la fel ca vârsta, invenţiile unui june fiind mai vii, imaginaţia-i mai jucăuşă, adesea tangibilă cu divinitatea.  
         Naturile vulcanice, cu dorinţe puternice, violente cresc pentru lucruri mari, abia după jumătate de viaţă. Aşa a fost cu Iulius Cezar şi Septemius Severus. Despre ultimul se spunea "Juventutem egit erroribus, imo furoribus, plenam" (ce înseamnă că, tinereţea, acesta şi-a petrecuto în greşeli, de altfel,  la nebunie de multe). Totuşi, necătând la acestea el ajunsese a fi un conducător foarte abil. Ceea ce ţine de naturile liniştite, ele şi din tinereţe sunt capabile de lucruri mari. Drept exemplu pot servi - Augustus, Cosmus Ducele Florenţiei, Gaston de Foix şi alţii. Pe de altă parte, pentru un om la o vârstă înaintată, vivacitatea şi ardoarea sunt temelia succesului.


          

            Cei tineri sunt mai predispuşi de a inventa decât a judeca, mai pricepuţi în execuţie decât consiliere,  mai predispuşi pentru proiecte noi, decât pentru cele aflate în rulare. Iar experienţa celor bătrâni le prieşte atunci când au de a face cu ceva cunoscut, altminteri aceasta doar le încurcă. Greşelile celor tineri pot ruina o afacere, pe când ale celor bătrâni se rezumă, fie la faptul că au făcut prea încet, fie că au făcut insuficient. Tinerii în orice lucru muşcă mai mult decât încape; mai degrabă pornesc decât opresc; urmăresc scopuri fără a se gândi la mijloace şi consecutivitate; se ghidează orb de puţinile reguli însuşite, unele chiar întâmplător; inovează risipitor; de la-nceput aplică măsuri extreme şi cel mai mult pierd de la faptul că nu-şi accepta propriile greşeli, fiind asemeni unui  cal sperios care nu vrea nici  să cârnească nici să se oprească. 
         Cei bătrâni iubesc să contrazică, prea greu merg la risc, prea mult se consiliază, prea repede îşi schimbă poziţiile şi greu duc lucrul până la capăt, acceptând mai degrabă mediocritatea decât finalitatea. Cu siguranţă e bine de combinat tinereţea cu vârsta. Pentru prezent - virtuţile uneia, compensează neajunsurile alteia. Pentru viitor - cei tineri sunt buni elevi, cei bătrâni sunt buni actori. Pentru cei înconjurători - autoritatea celor bătrâni inspiră încredere, amiabiliatea celor tineri predispune.Totuşi, moral sunt superiori cei tineri, politic cei bătrâni...
         Cu cât omul  mai mult gustă din cele pământeşti, cu atât mai intoxicat devine, înclinând mai mult spre raţionalism decât sentimentalism. Minţile care se coc repede, repede se şi epuizează, asemeni unui tăiş ascuţit care îndată se şterpeleşte. Aşa a fost şi Hermogen, a cărui creaţii, iniţial erau foarte fine, ulterior transformânduse în prosteşti. Altei categorii i se atribuie oamenii a căror talente priesc mai bine tinereţii decât bătrâneţii. Astfel fiind oratorii cu limbaj fluent şi luxurios... Următoarei categorii i se atribuie cei care depun eforturi prea mari şi sunt mărinimoşi peste măsura vârstei...


         Bacon are o capacitatea fenomenală de a analiza şi generaliza lucrurile. Imposibil de-i imputat în linii generale careva abateri de la realitate. Totuşi cele descrise sunt în sine nişte constatări, opinii care au o doză oarecare de subiectivism. Acest lucru nu le face mai puţin valoroase, doar, lasă loc pentru nişte completări în unele cazuri. De altfel, textul în sine nu prezintă o temelie, ci doar un indiciu orientativ, care poate servi drept punct de referinţă în unele cazuri. 

tradus din The Best of the World's Classics, Vol. V

joi, 11 iunie 2015

Despre anxietate (neliniște), după Discursurile lui Epictet

         Când văd un om neliniștit spun: Ce totuși vrea acesta? Dacă nu ar fi vrut ceva ce nu depinde de el, ar fi oare neliniștit? Din acest motiv un chitared (Eng. Citharede) când cântă singur, nu are nici o frică, dar când ajunge în fața mulțimii este neliniștit, chiar dacă are o voce impecabilă, și-și mânuește bine instrumentul; de aceea el vrea nu doar să cânte bine, dar și să fie apreciat cu aplauze: lucru ce nu depinde nicicum de el. Respectiv, acolo unde este cunoaștere, există și încredere. Adu-i în față un profan în materie de muzică, și lui nu-i va păsa. Dar unde cunoașterea-i limitată și deprinderea slabă, acolo începe anxietatea. Ce înseamnă acestea? Înseamnă că lauda mulțimii îi este străină. Notele și instrumentul le cunoaște, dar mulțimea, comportamentul și importanța acesteia în viață, nu, la fel și obișnuința cu ele. Inevitabil, deci e să retrăiască. Cineva se teme de lucruri care nu sunt rele? Nu. Dar de lucrurile care și sunt rele, dar nu depind de noi? Nu. Așadar dacă lucrurile ce nu depind de voința noastră, nu sunt nici rele nici bune, iar cele ce depind de noi nimeni nu ni le poate lua sau induce, rămâne oare loc pentru neliniște? Deloc. În schimb noi retrăim de trup, de avere, de deciziile lui Cezar, dar de cele interioare, nimic. Oare ne gândim cum să evităm o falsă opinie? Nu. Sau la o viață în armonie cu natura? Nu... Astfel când vei vedea pe cineva palid, asemeni medicului ce citeşte pe faţă şi spune "Acesta are probleme cu pancreasul, acesta cu ficatul" aşa şi tu "tendinţele şi aversiunile acestuia sunt afectate, el nu este pe calea cea dreaptă, el este debusolat". Nu de la altceva  se schimbă el la faţă, scârţie din dinţi

 tremură, schimbânduse de pe un picior pe celălalt. (Iliada XIII 281)

   
         De aia Zenon înaintea întâlnirilor cu Antigon nu avea nici o emoţie. Pentru că ştia că, Antigon nu are putere asupra nimic ce prezintă valoare pentru el. Pe când Antigon retrăia, din motiv că dorea să-i fie pe plac, lucru ce nu depinde de el. Nimeni însă, care a e priceput în artă nu doreşte să se impună în faţa altuia ce nu cunoaşte nimic. Trebuie să-ţi fiu pe plac? De ce? Oare, cunoşti calităţile care îl fac pe om apreciat de alţii. Sau, ai depus eforturi pentru a învăţa cum este un om bun sau rău, şi cum se formează unul şi celălalt? De ce atunci nu eşti bun? "Cum" răspunde el "eu nu sunt bun?" Pentru că un om bun nu geme, nu plânge, nu tremură sau spune "cum mă va primi, cum mă va asculta"... Ce treabă ai tu de cei străini? Doar e greşeala lui dacă nu te percepe cum eşti în realitate? "Cum altfel?" E posibil cumva ca greşeala unuia să fie răul altuia? "Nu" Atunci de ce-ţi baţi capul cu lucruri străine. "Da, dar mie îmi pasă cum voi vorbi eu." Oare nui posibil să vorbeşti cu el cum vrei? "Dar mă tem să mă încurc în gânduri" Oare atunci când vrei să scrii numele Dion te temi să greşeşti? "Nu" Care-i cauza? Nu din motiv că ai învăţat a scrie? "Cum altfel." Dar în încercarea de a citi nu ar fi la fel? "La fel" De ce? Pentru că orice artă are o oarecare putere şi încredere în lucrurile ce-i aparţin. Respectiv, înseamnă că nu ai învăţat a vorbi? Atunci ce a-ţi învăţat la şcoală? ...
         ... Cunoaşteţi mai marii, iar până când ai puncte slabe, vulnerabile, urmează pe cineva mai puternic şi mai bun ca tine ...

Tradus din Беседы Эпиктета (Античная классика) 1997, şi A Selection from the Discourses of Epictetus with the Encheiridion by Epictetus