duminică, 31 ianuarie 2016

Francois De La Rochefoucauld - Despre Societate (companie)

     

         Vorbind despre societate, nu planific a vorbi despre prietenie, căci, chiar dacă au ceva conexiuni, sunt foarte diferite. Prietenia este mai măreaţă şi destoinică, iar cel mai mare merit a celei dintâi este asemănarea cu ea.
         Acum, aş vorbi despre acele particularităţi ale interacţiunii pe care oamenii trebuie să le aibă unii cu alţii. Ar fi inutil de a arăta cât de esenţială este societate pentru om: toţi o caută, toţi o găsesc, dar puţini adoptă metode de a o face plăcută şi durabilă.
         Fiecare caută a-şi găsi plăcerea şi dobândi avantaje din contul altora. Tot timpul ne preferăm pe noi celor cu care avem intenţia de a trăi, şi ei practic mereu percep acest lucru. Aceasta şi este ceea ce perturbează şi distruge societatea. Trebuie să descoperim măcar metode de a ascunde această dragoste de sine, odată ce ea este prea înrădăcinată în noi. Noi trebuie să ne racordăm placerea la cea a altora, să-i satisfacem, niciodată să nu le rănim iubirea de sine.
         În toate acestea, raţiunea serveşte drept ajutor foarte mare, dar insuficient pentru a ne ghida în multitudinea de curse ce ni le naşte viaţa. Acordul cel obţin raţiunile, nu va ţine societatea unită atât timp cât aceastea nu au fost guvernate şi susţinute de bun simţ, temperament şi considerare ce se naşte între persoanele ce urmează a trăi împreună.
         Câteodată se întâmplă ca persoane cu temperament şi raţiuni diferite să devină apropiaţi, acest lucru se întâmplă din motive străine şi nu poate ţine mult timp. Societate poate exista şi cu cei care ne sunt inferiori după rang sau calităţi personale, în acest caz, cei care au avantaje nu trebuie să le utilizeze abuziv. Aceste persoane rareori trebuie să se lase a fi înţelese că ghidează pe cineva, la fel cum comportamentul lor trebuie să arate că şi ei necesită a fi ghidaţi  şi conduşi de careva cauze. Ei urmează să se acomodeze cât de mult posibil la interesele şi trăirile altora.
         Pentru ca societatea să fie plăcută, este esenţial ca fiecare să-şi asigure libertatea de a acţiona. Fie ca omul ori să nu se întîlnească, ori să o facă din comună dorinţă, fără a provoca dependeţă, totodată bucurându-se de companie. El trebuie să posede capacitatea de a se separa de societate fără a-i aduce careva prejudicii. Trebuie să poată trece de la o relaţie la alta fără a se da de gol, la fel cum trebuie să ţină minte că el este plictisit doar atunci când este convins că nu poate plictisi. E bine după posibilitate să ai grijă de amuzamentul celor cu care trăieşti, însă, fără de a face din asta un lucru. 
         Complezenţa este esenţială pentru societate, dacă are o oarecare limită, căci, ajunsă la extremă aceasta se tranformă în sclavie. Noi trebuie în aşa mod să ne prezentăm consimţământul, ca în cazul acceptării opiniei cuiva, el să creadă că în realitate o acceptă drept a noastră.
         Noi trebuie să le iertăm prietenilor micile lor neajunsuri, dacă acestea le sun înăscute şi nu le întrec meritele. Nu doar că nu trebuie să le judecăm ci chiar să le observăm, pentru a încerca ai face singuri să-şi observe greşelile, ulterior, asumându-şi meritul pentru corecţia lor.
         Există un soi de politeţe care este necesară în interacţiunea dintre oameni, ea îi învaţă a înţelege glumele, a nu deranja cu un ton prea tăios, nepoliticos sau nerafinat, care, de regulă este folosit de cei care îşi apără opinia cu prea multă înverşunare.
         Această interacţiune nu poate exista nici fără încredere, ce vine din ambele părţi. Fiecare trebuie să posede aparanţele unei sincerităţi şi discreţii care nici odată nu stârneşte frica de a spune ceva nepotrivit.
Trebuie să existe diferite moduri de a gândi. Cei care au doar un singur mod de a o face nu pot satisface mult, decât dacă merg pe drumuri diferite folosind talente diferite, contribuind la plăcerea societăţii, asemeni armoniei păstrate de diferite instrumente şi voci în muzică. E puţin porbabil ca mulţi oameni să aibă aspiraţii identice, însă e necesar ca acestea să nu fie contradictorii.
         Noi trebuie să anticipăm ceea ce ar face prietenilor bine, să găsim a le fi de folos păzindu-i de supărări, iar când nu-i putem scăpa de rău, să-ncercăm al trăi împreună, imperceptibil să le risipim tristeţea fără a încerca a o alunga deodată, ocupându-le atenţia cu lucruri distractive şi plăcute. Putem vorbi despre ceea ce-i interesează fără a merge mai departe decât spun, fiind foarte atenţi ce punctăm. Câteodată e mai nobil şi omenesc de nu pătrunde adânc în suflet, căci oamenilor nu le este plăcut să deschidă ce au în interior, iar şi mai neplăcut le este când alţii văd acolo ceea ce ei singuri până la urmă nu au văzut. Fie ca, mai întâi relaţiile bune să-i preduspună unul altuia pe oameni, insuflându-le astfel alte teme pentru discuţii deschise.
         Puţine persoane au suficient tact şi bun simţ pentru a aprecia cu adevărat lucrurile ce sunt esenţiale pentru a menţine o societate. Noi suntem deschişi de a asculta doar acele indicaţii care ne cuvin, pentru că  ne temem să ştim adevărul curat. 
         La fel cum trebuie să stăm la o anumită distanţă pentru a vedea un obiect, aşa şi societatea trebuie privită distanţat pentru a fi observată. Oamenii vreau să fie priviţi de la o anumită distanţă, şi, de regulă au dreptate nedorind de a fi văzuţi (înţeleşi) deabinelea, căci toţi noi, cu mici excepţii, ne temem a apărea, în adevărata măsură în care suntem.

text tradus din - Reflections, editia engleză 1871 şi ediţia rusă - Франсуа де Ларошфуко, Мемуары, Максимы (Литературные памятники) - 1971, cu mici rectificări din Reflextions ou sentences et maximes morales ediţia originală 1664.


marți, 19 ianuarie 2016

Demostene, Despre Pace

Introducerea lui Libanius

        (1) Din motiv că războiul din cauza Amfipolisului se lungea, Filip împreună cu atenienii au hotărât a încheia pace: atenienii - influenţaţi de înfrângerile suferite în război, Filip - ghidat de dorinţa de a-şi onora promisiunea oferită tesalienilor şi tebienilor. A promis el următoarele: Tebielnilor să le transmită Orchomenosul şi Corneea, oraşe aflate în Beoţia, iar ambelor părţi, să termine războiul Focidian, lucru pentru el imposibil, atât timp cât lupta cu Atenienii. Motivul e că cu ceva timp în urmă, când el dorea să intre în Focida, atenienii, îl înconjuraseră cu corăbiile prin Pile (Termopile), blocându-i astfel drumul. (2) Şi iată acum, încheind pace cu atenienii, şi neîntâmpinând nici un obstacol, acesta a distrus neamul focidienilor, impunându-i pe restul grecilor să-i cedeze locul lor în liga amfictiotă şi votul acestora în sfat. După aceasta el a trimis soli şi atenienilor cerându-le să accepte ordinea deja stabilită a lucrurilor. Demostene le cere acestora să accepte, el susţine acest lucru nu pentru că l-ar crede corect; socotindu-l chiar nedrept, ca un macedonian, să participe la sfatul grecesc, dar, manifestându-şi frica ca atenienii să nu ajungă în poziţia de a duce un război comun cu toţi grecii. El aminteşte, că alţi greci din diferite motive se atârnă ostil faţă de atenieni, de aceia ei toţi vor începe un război cu forţe comune - spune el, acţiunile noastre servindu-le doar temei pentru a ne acuza, odată ce doar noi, vom merge împotriva celor primite de amfictioni. Iată de ce e mai convenabil din spusele lui, de respectat pacea - în special, atunci când Filip a trecut deja Pilele şi are posibilitatea de a intra în Attica  - decât din motive minore de a atrage asupra sa un pericol atât de mare. 
          (3) Mi se pare, că această cuvântare a fost doar pregătită nu şi citită. Problema-i că, oratorul, în cuvântrarea acuzativă împotriva lui Eschine, printre diferite crime îi impută şi faptul că a ieşit cu sfatul de al primi pe Filip în membri Amfictioni, nimeni altul neîndrăznind a o face, chiar Filocrate, cel mai fără simţ dintre toţi. Clar că, dacă el singur ar fi dat un astfel de sfat, nu îl învinuia pe Eschine. Însă oricum se temea de suspiciunea, că el ţine partea lui Filip şi că ar fi enunţat această opinie contra plată. Căci, şi în cuvântarea de faţă, se vede că neagă astfel de acuzări, încercând a-şi demonstra fidelitatea şi integritatea. 


Grecia 362 î.e.n., sursa


Cuvântarea  

         (1) Cum văd eu, cetăţeni atenieni, situaţia actuală a lucrurilor trezeşte nelinişte şi îngrijorare, nu doar din motiv că multe au fost pierdute şi că-i inutil de a vorbi despre aceste lucruri bine, ci şi pentru că în privinţa celor rămase toţi noi avem poziţii diferite, vizavi de măsurile ce ar fi de folos în fiecare caz aparte. Unii şi-o închipuie într-un fel - alţii în altul. (2) Totuşi, dacă chiar de la natură e obositor şi greu a discuta treburile, atunci într-o măsură şi mai mare le-aţi îngreunat voi, cetăţeni atenieni. Cu adevărat, restul oamenilor, înainte de a întreprinde un lucru, îl discută, voi însă, începeţi a-l discuta, când acesta este deja făcut. Din cauza aceasta, tot timpul, de când eu ţin minte, şi se-ntâmplă, ca omul care vă condamnă greşelile, se ridică-n slăvi, primeşte laude, fiind aprobat pentru discursul său, lucrul nemijlocit însă şi esenţa problemei discutate vă scapă din vizor. (3) Chiar dacă-i aşa, eu cred - şi cu această convingere am ieşit la tribună - că, dacă vă va conveni a mă asculta, fără a mă întrerupe, cu strigăte sau reproşuri, cum le stă oamenilor ce discută treburile ţării, de altfel de o mare importanţă, atunci voi avea posibilitateaa să vorbesc şi să sfătui, îndrumări, care vor permite remedierea situaţiei curente, şi salvarea celor pierdute.
         (4) Chiar dacă ştiu bine, cetăţeni atenieni, că să aminteşte, despre ce ai mai vorbit, astfel expunându-te, este una din cele mai bune modalităţi de a-ţi face faţă. Totuşi, eu socot asta întratât de arogant şi plicticos, că necătând la necesitatea de a o face, simt o oarecare nehotărâre, şi totuşi cred, că voi o să puteţi mai bine, dejghioca treburile la care mă voi referi, dacă vă amintiţi ceva din cele spuse de mine anterior. (5) Ceea ce ţine de mine, cetăţeni atenieni, în primul rând - când cineva încearcă a vă convinge, reieşind din neliniştile ce aveau loc în Evia, să acordaţi ajutor lui Plutarchus1 şi să începeţi un război distructiv  şi lipsit de glorie, eu am fost primul şi unicul om, care a ieşit cu refuz, fiind aproape rupt în bucăţi de cei, care au reuşit a vă convigne pentru beneficii mici2 să comiteţi greşeli mari. Şi iată, după ceva timp, când a-ţi atras ruşinea asupra voastră, a-ţi şi primit aşa o atitudine pe care nimeni dintre cei vii niciodată nu au primito din partea celui pe care l-a ajutat - atunci a-ţi înţeles şi josnicia oamenilor ce v-au predispus spre asta, şi corectitudinea, propunerilor făcute de mine atunci. (6)  Altă dată, cetăţeni atenieni, când am văzut că actorul Neoptolimus3, sub pretextul artei sale primeşte imunitate, iar în realitate aduce un prejudiciu incontestabil statului nostru, executându-vă ordinile în folosul lui Filip şi după instrucţiunile lui, eu am ieşit şi am enunţat lucrurile în faţa voastră, nu din vrăjmăşie, nici pentru a-l discredita, cum şi evenimentele ce au avut loc au demonstrat. (7) În acest caz eu nu pot da vina pe oratorii care l-au susţinut pe Neoptolimus  (căci nu a fost nici unul4), dar pe voi însăşi. Cu adevărat, dacă a-ţi privi în teatrul lui Dionisie5, la actorii tragediilor şi nu a-ţi discuta întrebarea de salvare a statului, atunci, ascultându-ne discursurile, nu l-aţi fi tratat cu atâta favoare pe el, iar pe mine cu atâtea prejudecăţi. (8) Printre altele, acum toţi voi, eu cred că aţi înţeles ce înseamnă când după spusele lui, el a întreprins vizita în ţara vrăjmaşă cu scopul de a-şi colecta datoriile pe care la are acolo şi pentru ca aducând banii aici să facă liturgii6, - şi foarte des în cuvântările sale se indigna, cum poate cineva să învinuiască oameni, care de acolo duc încoace bogăţiile pe drept adunate. Deci cum acum, când el datorită păcii a dobândit posibilitatea de a o face, în loc de aceasta şi-a convertit toată bogăţia vizibilă7, pe care o avea aici, în bani cu care a şi plecat spre el? (9) Astea-s acele două cazuri, de care vă avertizam, şi care-mi confirmă spusele şi arată că au fost corecte şi adevărate, pe măsura celor întîmplate. Este, cetăţeni atenieni, şi al treilea caz; trebuie să vă mai spun doar de el pentru a trece nemijlocit la întrebarea, pentru care am ieşit. Când noi, în calitate de soli, care abia au dat jurământul de a păstra pacea8, ne-am întors aici (10), atunci cineva ne aigura că Tespia şi Plateea9 vor fi restabilite, că pe focidieni Filip, dacă va fi stăpân pe situaţie va încerca să-i salveze, şi va desparte oraşul Teba în sate; că Oropusul10 va fi al vostru, că Evia vă va fi dată în schimb la Amfipolis11, şi în genere vă tentau cu promisiuni şi minciuni similare, iar voi înghiţind nada, fără a vedea de  folosul vostru, procedând ignobil, ia-ţi lăsat în voia soartei pe focidieni. Eu atunci , opunându-mă cum se va vedea, nu minţeam, ci vorbeam, avertizându-vă după cum ţineţi minte, că nimic din acestea nu ştiu şi le socot imposibile, iar cine le spune, acela după mine spune prostii.


         (11) Toate aceste cazuri, în care am fost mai prevăzător ca alţii, eu nu mi le voi scrie în merite, cetăţeni atenieni, nici nu mă voi lăuda cu ele, nu voi expune nici alte pricini ce mi-au permis înţelegerea şi previziunea de care am dat dovadă în afară de două: în primul rând cetăţeni atenieni, fericirea, care, cum văd eu, este cea mai puternică din capacităţi şi priceperi. (12) În al doilea rând, datorită faptului că judec detaşat, nimeni fiind capabil a-mi imputa careva favoruri obţinute în baza activităţii politice şi oratoreşti pe care o desfăşor. Astfel, folosul mi se arată în înfăţişarea sa nepătată - care, se primeşte nemijlocit din lucrurile propriu zise. Iar când de o parte, ca pe cântar, pui bani, aceştia imediat îl vor trage în jos, evaporând orice semn de judecata neprihănită, şi atunci cel care va permite aceasta, nu va fin în stare despre nimic să judece corect şi limpede.
         (13) Deci, o condiţie pe care eu personal o socot în primul rând necesară: aliaţi, tribut sau orice alt lucru necesar pentru stat, trebuie obţinut fără a strica pacea existentă - nu pentru că această pace ar fi aşa bună sau corespunzătoare demnităţii, dar pentru că, cum ea nu ar fi, pentru starea actuală a lucrurilor mai bine era fără ea, decât, acceptând-o să o încălcaţi. Doar, multe condiţii am scăpat noi, care, avându-le la mână pe timp de război, acesta ar fi fost mai sigur şi mai uşor decât acum. (14) În al doilea rând, cetăţeni atenieni, această adunătură de oameni, ce se numeşte amfictioni12 nu trebuie pusă în necesitatea unei lupte comune împotrivă noastră. Nu trebuie să le dăm temei pentru ea. Din partea mea presupun că, dacă am purta din nou război cu Filip pe marginea Amfipolisului sau oricărei alte dispute, care nu ar viza tesalienii nici argosienii, nici tebienii, atunci nimeni din ei nu ar intra în război cu noi. (15) Astfel, îi rog pe toţi, nu faceţi zarvă, până nu mă ascultaţi!13 Tebienii - nu pentru că sunt dispuşi prieteneşte faţă de noi, sau că nu sunt gata de a face ceva pe placul lui Filip, dar pentru ca ştiu sigur, indiferent de faptul că cineva îi crede proşti14, că, dacă încep război cu voi, tot dezastrul va fi pe capul lor, iar beneficiile, vor merge la cineva care, ca un luptător fără pereche15, aşteaptă momentul potrivit. De aceea ei nu s-ar încumeta să înfrunte aceste primejdii; odată ce nu există nici un început comun, nici cauze pentru război. (16) Exact la fel şi noi, dacă am începe război cu tebienii din cauza Oropului sau oricărui alt motiv, atunci cred, nimic grav nu ni s-ar întâmpla. Astfel şi noi şi ei am fi găsit aliaţi, care ne-ar fi ajutat în cazul unei incursiuni în ţară, în cazul unei ofensive însă, nu s-ar fi alăturat nici uneia din părţi. Căci orice aliat are o caracteristică - cel puţin, cel care merită atenţie - lucru ce constă în: (17) nu fiecare are în egală măsură o atitudine compătimitoare faţă de noi şi tebieni în aspiraţiile noastre - vrem noi să fim integri, sau vrem să dominăm pe restul; în a fi integri ne împing pe toţi probabil socotelile şi invers, să învingă unul astfel ulteriol dominându-l vădit nu vrea nimeni. În ce, în astfel de caz eu simt pericol, şi de ce după mine ar fi bine să ne păzim? - De faptul ca războiul să nu fie iscat din motive şi supărări comune, ce-i vizează pe toţi. (18) Dacă, presupunem argosienii, mesienii, megalopolienii şi alţi aliaţi din restul Poloponesului, ar vedea dialogul nostru prietenesc cu lacedomienii, şi aprobarea din partea noastră a acţiunilor lor, atunci se vor atârna duşmănos faţă de noi. Dacă tebienii acum au o atitudine, cum se spune, neprietenească, apoi nemulţumirea doar va creşte, căci noi ascundem fugariii lor şi în totul cu rîvnă ne arătăm antipatia faţă de ei. (19) Dacă la fel se vor atârna de noi şi tesalienii, din motiv că ascundem în sânul nostru fugari focidieni, şi Filip - din motiv că ne împotrivim prezenţei lui în Amfictionia, atunci mă tem,  ca ei împreună, fiecare cu motivele lui de gâlceavă, să nu înceapă cu forţe comune un război împotriva noastră, având ca temei ordonanţa amfictionilor, iar, ulterior fiecare stat, să nu fie nevoit, chiar în detrimentul propriilor interese să intre în lupta cu noi, la fel ca în cazul focidienilor. (20) Voi doar evident ştiţi, că acum tebienii, Filip şi tesalienii - măcar că aveau scopuri total diferite, au ajuns la acelaşi numitor; tebienii de exemplu, nu i-au putut încurca lui Filip să meargă şi ocupe trecerile, astfel primind toată slava chiar şi pentru faptele la care ei singuri au muncit cu greu16, necătând la faptul că el a ajuns ultimul. (21) Şi pe bune, dacă în materie de subjugare tebienii au obţinut careva succese, în materie de onoare şi faimă, totul a ajuns o mare ruşine. Căci, dacă nu ar fi trecut Filip, ei probabil nu ar fi obţinut nimic. Acest lucru nici nu îl luau în considerare; ei doar vroiau să preia Orchomenosul şi Corneea, şi reieşind din faptul că nu o puteau face singuri, au fost nevoiţi să accepte condiţiile lui Filip. (22) Ulterior, unii se încumetă a spune de Filip că, nici nu dorea să le cedeze tebienilor Orchomenosul şi Corneea, dar până la urmă a făcuto din necesitate. "Şi fiţi sănătoşi" le voi spune, căci ştiu că acest lucru nu a fost întratât de important pentru Filip, ca ocuparea trecirilor, faima deplină, de parcă războiul sa rezolvat doar datorită lui, şi organizarea personal de către el a sărbătorii Pithiene. Acestea au şi fost cele urmărite de el mai tare. (23) În ceea ce priveşte tesalienii, în calculele lor nu intra nici una nici alta - nici întărirea tebienilor, nici cea a lui Filip (ei înţelegeau că toate acestea merg împotriva lor), ei râvneau controlul sfatului Pileico - amfictionian, lucrurilor din Delphi iar odată cu ele şi întărirea influenţei, în goana după acestea, ei l-au (Demostene) ajutat să-şi realizeze propriile scopuri.  Astfel vedeţi că, fiecare urmându-şi propriile nevoi, s-a trezit implicat în multe acţiuni, pe care nici nu le urmărea a le face. De aşa ceva şi trebuie să ne păzim noi.
         (24) "Deci ce - după tine, înseamnă că, din frica acestor consecinţe noi trebuie să îndeplinim ordine străine17? Tu asta propui?" Nicidecum! Dar - pentru ca în acţiunile noastre să nu fie nimic nedestoinic de noi, pentru a nu fi război, pentru ca toţi să accepte cumsecădenia modului nostru de a acţiona şi corectitudinea afirmaţiilor noastre, după mine, aşa trebuie să ne ţinem. Persoanelor care hotărât îndrăznesc a  merge la orice pericol şi nu prevăd circumstanţele războiului, vreau în răspuns să le spun următoarele lucruri: noi admitem că tebienilor le aparţine Oropul; iar dacă cineva ne-ar întreba, dorind să afle pe bune de ce? - le-am răspunde - pentru a evita războiul.  (25) Iată şi lui Filip i-am cedat conform înţelegerii Amfipolisul; îi lăsăm pe Cardieni18 dezbinaţi de celelalte state Chersonesiene; Carianului19 îi permitem să acapareze Chiosul, Cosul şi Rhodosul; vizantienilor să reţină navele comerciale - toate acestea, evident pentru că liniştea ce o aduce pacea, este, după noi, mai de folos decât luptele şi disputele pentru aceste teritorii. Astfel, negândit ba chiar şi fără cap e, fiind în aşa relaţii cu toţi şi fiecare în parte, din cauza propriilor teritorii20 şi lucrurilor de primă necesitate21, acum deodată să începem război din umbră în Delphi.

Introducere

         În toamna anului 348 a fost cucerit oraşul Olint. Pentru a sustrage atenţia atenienilor, Filip a eliberat fără răscumpărare, ostatecii luaţi în Olint, iar apoi, prin înşelăciune şi mite a ajuns în 346 la pacea ce-l avantaja pe el - aşa numita pace a lui Filocrate. Deodată ce pacea a fost stabilită, Filip într-un marş rapid a trecut termopilele invadând Focida, apoi fiind autorizat de sfatul amfictionilor în detrimentul focidienilor, din motivul "sacrilegiului" celor din urmă, fără greutăţi le-a invadat şi acaparat ţara. Atenienii care până acum se foloseau primii în Delphi de dreptul la sfat cu oraculul, au fost lipsiţi de acesta în folosul lui Filip, motivul fiind asistenţa pe care le-au acordat-o focidienilor. Noutatea de ocupare a Focidei şi situaţia din Delphi a făcut rezonanţă în Atena, unde deja a fost efectuată dezarmarea. Acolo aşteptau atacul imediat a lui Filip. Mulţi oratori chemau la luptă. Pacea, cât nu ar fi ea de grea, în aceste condiţii era necesară. Demostene, luând în considerare nepregătirea Atenei pentru luptă, chema la linişte şi răbdare, pentru că "din cauza umbrei în Delphi" să nu se supună pericolului şi pentru ca ulterior să atace inamicul, când pentru aceasta va fi momentul potrivit. Cuvântarea se referă aproximativ la septembrie 346.
         Retorul Libanius presupunea că, această cuvântare a fost doar pregătită de autor, nu şi citită, unii chiar negând autenticitatea acesteia. Dar situaţia grea a oratorului, care pledează aici pentru pace, când de regulă pleda pentru război, este destul explicată în text, fapt ce denotă ca netemeinice spusele în acest sens. Opinia oratorului evident a avut succes, căci atenienii cu adevărat sau abţinut de la careva răspunsuri hotărâte.

Note

1 Plutarchus - tiran al oraşului Eritreea din Eubeea. În anul 350 el a fost înlocuit de alt tiran Clitarchus, care avea susţinerea lui Filip. După cererile prietenilor din Atena a lui Plutarchus - Midiu şi Eubul ("cineva încearcă a vă convinge") şi necătând la împotrivirea lui Demostene, atenienii au trimis în Eubeea armată condusă de Focion, care la înfrânt pe Clitarchus în lupta de la Tamina. După puţin timp Plutarchus a trădat atenienii, armata lor fiind întemniţată, iar ulterior răscumpărată pentru o sumă mare de bani.
2 Unii comentatori înţeleg această expresie ca mită, primită de aceşti oratori. Puţin posibil însă ca oratorul să le numească "mici" în aşa caz.
3 Neoptolimus - cunoscut actor tragic al mijlocului sec IV î.e.n. Filip s-a folosit de vizita în Macedonia a acestui şi a lui Aristomede, şi mituindu-i i-a făcut intermediari dimplomatici în pregătirea păcii lui Filocrate a 346.
4 Adunarea populară întratât era deacord cu pacea că oratorii nici nu au fost nevoiţi a-l susţine pe Neoptolimus.
5 Adunarea sfatului popular deseori avea loc în teatru, pe aceasta şi se bazează jocul de cuvinte de aici.
6 Liturgii - taxe mari ale oamenilor bogaţi.
7 Bogăţia vizibilă - în mod special terenurile, nevăzută se socoteau banii, robii ect.
8 Se au în vedere circumstanţele de încheiere a păcii lui Filocrate, când ambasada Ateniană în care intrau Demostene şi Eschime, trebuia să dea jurământ.
9 Tespia şi Plateea - oraşe din Beoţia, care erau de partea Atenei, pentru ce au fost distruse de tebieni.
10 Oropus - oraş la hotarul Aticii şi Beoţiei, ce era obiect de dispută între atenieni şi tebieni.
11 Atenienii pretindeau la Amfipolis, care a fost pierdut la începutul războiului Peloponesian. Din cauza acestuia s-a început războiulcu Filip în 357. Toată Eubeea după înfrângerea atenienilor din 347 a nimerit în mîinile lui Filip.
12 Demostene subliniează ilegalitatea componenţei sfatului amfictionian, din motiv că la el nu participă Atenienii, din el au fost excluşi focidienii, spartanii şi guvernează Filip.
13 Oratorul prin această vorbă vrea să prevină un eventual protest de la o simplă enunţare a tebienilor.  
14 Tebienii aveau o reputaţie rea printre greci, din cauza obrăzniciei şi needucării.
15 Imaginea e luată din datinile întrecerilor sportive. Când la împărţirea luptătorilor cineva rămânea fără pereche, el urma să aştepte sfârşitul primei runde pentru a lupta cu un câştigător.
16 Se are în vedere războiul cu focidienii.
17 Să îndeplinim ordine străine - înseamnă pierderea suveranităţii. Demostene subliniază supărarea vizavi de aceasta. Evident, unii oratori dorea să sublinieze că un lucru cedat poate contribui la cedarea mai multor lucru.
18 Cardia - oraş în Hersonesul Fracian. Filip în 346, în timpul tratativelor de pace i-a ademenit de partea sa, astfel trezind dispute între el şi alte oraşe din Hersones ce erau de partea Atenienilor. 
19 Se are în vedere regele Cariei
20 Oraşele Amfipolis şi Oropus
21 În primul rând pîinea ce se aducea dintr-o colonie de pe malul de nord al mării negre, corbiile ce aduceau această marfă des nimereau la vizantieni.