miercuri, 25 martie 2015

Moralitatea. Istoria Moralei Europene după Lecky, William Edward Hartpole

         Moralitatea. Acest cuvânt se vehiculează des actualmente, în mare parte făcânduse aluzii la lipsa acesteia. Fiind un termen abstract ce trezeşte multe interpretări, morala totuşi poate fi încadrată în careva noţiuni, ba chiar şi careva clasificări. Nu fiecare percepe complexitatea acestui subiect, inclusiv autorul acestui articol, care, are tupeul să creadă că ar putea transpune câte ceva bun şi veridic din opera celui menţionat în titlu. Dar reeşind din interesul pentru subiect încercarea vină nare. 

         "O mică iniţiere în natura şi fundaţia moralei este un lucru indispensabil, pentru crearea unui tablou preliminar asupra moralităţii Europene. Din păcate o recesiune adecvată la trecutul moralei întâmpină serioase obstacole, datorită multitudinii detaliilor pe care sistemul filosofic al moralei le prezintă, şi într-o oarecare măsură din cauza antagonismului fundamental al principiilor, care se divid în două grupe opuse. Controversele principale izvorăsc din rivalitatea intuitivităţii şi utilităţii, piloni care, ţin a fi consideraţi - regulatorii moralei. Aceeaşi rivalitate se întrevede şi în concepţiile lui Platon şi Aristotel, şi care evolouează aparent mai clar în contradicţiile dintre Stoici şi Epicurieni. Amploare, însă acest subiect, la fel ca şi definiţie distinctă a primit în timpurile moderne, sub influenţa unor astfel de autori ca Cudworth, Clarke şi Butler pe de o parte şi Hobbes, Helvetius şi Benthan pe de alta.

         Aceste două teorii ale moralei au mai multe denumiri şi sunt descompuse în mai multe grupe. Una din teorii presupune existenţa a două curente:
1. Stoic, intuitiv, independent sau sentimental.
2. Epicurean, inductiv, utilitarian sau egoist.


         Adepţii primei şcoli susţin că oamenii au o putere naturală de a percepe că, astfel de calităţi ca bunăvoinţa, virtutea, veridicitatea sunt mai presus ca altele, şi că ele trebuie cultivate, ignorând calităţile opuse lor. Cu alte cuvinte - în mod natural, corectitudinea include şi un sentiment al obligativităţii, astfel, rezultă că un curs adecvat al conduitei este o datorie, ce reiese de la sine, şi necătând la consecinţe, prezintă un motiv inteligibil şi suficient pentru al practica. La fel, primele principii ale responsabilităţilor, le derivăm în mod intuitiv, fără aportul cuiva.

        Moraliştii şcolii opuse, neagă că oamenii ar putea avea o astfel de percepţie naturală înglobată, adăugând că iniţial nu avem nici o cunoştinţă vizavi de merit şi demerit, de comparativitatea sentimentelor şi acţiunilor, şi că derivăm toate aceste lucruri exclusiv din practica de viaţă care este prielnică fericirii. De unde rezultă că, acţiunile fac omul mai fericit şi contribuie la diminuarea suferinţelor acestuia. Demeritul lor reiese din  tendinţa opusă.  De a procura <fericirea cea mai mare cu cifra cea mai mare> acesta  fiind scopul suprem şi expresia virtuţii acestora."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu