Caracterul lui Cyrus cel Tânăr, din Anabasis de Xenophon

       "Cyrus cel tânăr, om, care dintre toţi Persanii de la Cyrus cel Bătrân încoace, fusese socotit mai vrednic de imperiu, fapt evident, din spusele celor ce l-au cunoscut. Primul lucru demn de menţiune este că, încă fiind copil, acumulânduşi educaţia în palatul regelui, îi surclasa pe toţi semenii săi în orice materie. Lecţiile citite ţineau de crearea unei conduite virtuoase, implicând izolarea de restul lucrurilor dezonorante, elevii având nemijlocit ocazia de ai vedea pe cei onoraţi de rege dar totodată şi pe cei ce au căzut în dizgraţie, astfel, încă din copilarie  învăţând  a guverna şi a se supune.

"Standard of Cyrus the Great (Achaemenid Empire)" by SodacanThis vector image was created with Inkscape. - Own work, Based on: [1]. Licensed under CC BY-SA 3.0 via Wikimedia Commons

        Pe parcursul studiilor Cyrus a dat dovadă de modestie impecabilă, la fel, cum şi de ascultare faţă de cei mai vârstnici chiar şi de rang mai mic. Se mai remarca acesta prin afecţiunea faţă de cai şi maniera superioară de ai călări. Nu-i lipsea nici setea de învăţătură, cât şi dorinţa de a practica lancea şi arcul. Când deja crescuse i se contura pasiunea pentru vânătoare şi orice alte experienţe neaşteptate cu animalele sălbatice. Odată întâlninduse cu o ursoaică şi dând dovadă de curaj, intră în luptă, de pe urma căreia se alese cu nişte răni, care-i lăsase cicatrice vizibile, însă care până-n final nu-l oprise să înfrângă animalul înfuriat. Prima persoană care îndrăzni să-i sară în ajutor, ulterior fusese fericită în faţa mulţimii.

       La timpul său, Cyrus fusese trimis ca guvernator al provinciilor Lydia, Frigia şi Capadocia, fiind numit comandant al tuturor trupelor, a căror însărcinare era inspecţia câmpiei Castolus. Chiar după puţin timp de la preluarea postului, acesta a demonstrat că dacă ajunge la o înţelegere cu cineva, sau încheie un pact, ţine de onoarea lui să-şi respecte cuvântul până la capăt. Astfel, statele şi oamenii aflaţi sub conducerea lui aveau încredere absolută în el, iar, orice vrăjmaş era confident că dacă ajung la o înţelegere amiabilă aceasta, nu va fi încălcată nici odată Astfel, când a început războiul cu Tissaphernes (un guvernator persian) toate oraşele aflate sub jurisdicţia lui au aderat de bunăvoinţă la Cyrus, doar cu excepţia celui populat de  Melesieni.

        Oricând cineva îi făcea un bine sau rău, acesta se arăta înrăit de a întoarce favorile peste măsură. Cineva menţiona că "dorea să trăiască suficient de mult pentru a face mai mult bine şi rău decât i sa făcut". Cu toate acestea nimeni nu-i putea imputa faptul că tolera criminaliteatea sau injusteţea, lucruri cei derâdeau autoritatea. Des puteau fi observaţi pe strazile principale oameni fără ochi, mîini sau picioare. Astfel orice om fie el stranier sau băştinaş, cu un comportament adecvat putea circula pe pământurile lui  fără careva temeri."

          Relatarea lui Xenophon, defineşte foarte bine calităţile ce conturează un caracter de conducător amiabil.  Totuşi, elementul definitoriu în formarea unei astfel de personalităţi care este punctat chiar de la început este "pentru a conduce trebuie să poţi a te supune". De altfel, textul rămâne oricum o narare simplistă a lucrurilor întâmplate şi auzite fapt cei şi face faţă.

Tradus din The Character of Cyrus the Younger. ( "Anabasis." Xenophon Translated by J. S. Watson)

Moralitatea. Istoria Moralei Europene după Lecky, William Edward Hartpole

         Moralitatea. Acest cuvânt se vehiculează des actualmente, în mare parte făcânduse aluzii la lipsa acesteia. Fiind un termen abstract ce trezeşte multe interpretări, morala totuşi poate fi încadrată în careva noţiuni, ba chiar şi careva clasificări. Nu fiecare percepe complexitatea acestui subiect, inclusiv autorul acestui articol, care, are tupeul să creadă că ar putea transpune câte ceva bun şi veridic din opera celui menţionat în titlu. Dar reeşind din interesul pentru subiect încercarea vină nare. 

         "O mică iniţiere în natura şi fundaţia moralei este un lucru indispensabil, pentru crearea unui tablou preliminar asupra moralităţii Europene. Din păcate o recesiune adecvată la trecutul moralei întâmpină serioase obstacole, datorită multitudinii detaliilor pe care sistemul filosofic al moralei le prezintă, şi într-o oarecare măsură din cauza antagonismului fundamental al principiilor, care se divid în două grupe opuse. Controversele principale izvorăsc din rivalitatea intuitivităţii şi utilităţii, piloni care, ţin a fi consideraţi - regulatorii moralei. Aceeaşi rivalitate se întrevede şi în concepţiile lui Platon şi Aristotel, şi care evolouează aparent mai clar în contradicţiile dintre Stoici şi Epicurieni. Amploare, însă acest subiect, la fel ca şi definiţie distinctă a primit în timpurile moderne, sub influenţa unor astfel de autori ca Cudworth, Clarke şi Butler pe de o parte şi Hobbes, Helvetius şi Benthan pe de alta.

         Aceste două teorii ale moralei au mai multe denumiri şi sunt descompuse în mai multe grupe. Una din teorii presupune existenţa a două curente:

1. Stoic, intuitiv, independent sau sentimental.

2. Epicurean, inductiv, utilitarian sau egoist.

Sursa imaginii.

         Adepţii primei şcoli susţin că oamenii au o putere naturală de a percepe că, astfel de calităţi ca bunăvoinţa, virtutea, veridicitatea sunt mai presus ca altele, şi că ele trebuie cultivate, ignorând calităţile opuse lor. Cu alte cuvinte - în mod natural, corectitudinea include şi un sentiment al obligativităţii, astfel, rezultă că un curs adecvat al conduitei este o datorie, ce reiese de la sine, şi necătând la consecinţe, prezintă un motiv inteligibil şi suficient pentru al practica. La fel, primele principii ale responsabilităţilor, le derivăm în mod intuitiv, fără aportul cuiva.

        Moraliştii şcolii opuse, neagă că oamenii ar putea avea o astfel de percepţie naturală înglobată, adăugând că iniţial nu avem nici o cunoştinţă vizavi de merit şi demerit, de comparativitatea sentimentelor şi acţiunilor, şi că derivăm toate aceste lucruri exclusiv din practica de viaţă care este prielnică fericirii. De unde rezultă că, acţiunile fac omul mai fericit şi contribuie la diminuarea suferinţelor acestuia. Demeritul lor reiese din  tendinţa opusă.  De a procura <fericirea cea mai mare cu cifra cea mai mare> acesta  fiind scopul suprem şi expresia virtuţii acestora."

Tradus din History of European Morals From Augustus to Charlemagne by Lecky, William Edward Hartpole

Thucydides "Razboiul Peloponesiac", Razboiul Atenei cu Sparta

      Fragment din opera lui Thucydides "Razboiul Peloponesiac" 

         "Acestea au fost cauzele relaţiilor proaste între Atenieni şi Peloponesieni  (sau liga Peloponesiacă în frunte cu Sparta):

- Corintienii erau indignaţi de restricţiile şi blocajele coloniei Potideea executate de Atenieni, Potideea fiind atunci ocupată de trupe Corintiene şi Peloponesiene.

- Atenienii la rândul lor le imputau Peloponesienilor faptul că au încins la revoltă o colonie care le era aliată şi plătitoare de tribute, iar ulterior au atras-o totalmente de partea lor.

        Necătând la acestea războiul nu începuse, Corintienii descurcânduse cu cele de mai sus sinestătător.

Imagine: Map Peloponnesian War 431 BC-en” de Map_Peloponnesian_War_431_BC-fr.svg: Marsyasderivative work: Aeonx (talk) - Map_Peloponnesian_War_431_BC-fr.svg. Sub licență CC BY-SA 3.0 via Wikimedia Commons 

        Totul s-a schimbat când Potideea ajunsese a fi asediată. Fiind blocaţi în cetate, Corintienii ajunşi a crede că oraşul ar putea trece în mîini străine au reunit aliaţii în sparta. Acolo aceştia au început tratativele. Toţi invocau Atenienilor că au încălcat tratatele şi asuprit poporul Peloponesian. Megarienii în aceeaşi albie spuneau că aceştia le-ar fi blocat accesul în toate porturile lor, fapt ce le aduce pagube, lucru ce la fel încalcă înţelegerile documentate. După ce toţi şi-au expus plângerile Corintienii au vorbit următoarele:

       Lacedomieni, spiritul certitudinii care vă animează politica şi viaţa socială, fac ca încrederea în alţii, care au ceva neplăcut de spus să cadă. Această stare a lucrurilor, favorabilă moderaţiei, conservatorismului, prea des contribuie la ignoranţa vizavi de ceea ce se întîmplă în afara statului vostru. Nu odată v-am avertizat de fărădelegile Atenienilor faţă de noi, dar, în schimbul unui suport ne-aţi acuzat de reacredinţă. Ajunşi acum aţi adunat aliaţii abia după primele încercări de asediu, creînduvă răgăz pentru cercetarea împrejurărilor. Care e îndreptăţit de a lua cuvîntul acum, cine are cele mai grele acuzaţii de imputat, decât noi cei prigoniţi de Atenieni şi neglijaţi de voi? Dacă toate crimele împotriva poporului Elen ar fi fost facute undeva departe de voi, probabil că nici nu ştiaţi de ele decât din spusele altora. Care-i rostul vorbelor de acum, dacă unii Eleni după cum vedem sunt deja înrobiţi, poate chiar răzvrătiţi. Atenienii sau pregătit din timp de război ademenind Corcyra pe care o ţin în rezistenţă, blocând Potideea - punctul cel mai avantajos de comandă a peninsulei Traciene, formal o putere maritimă simţitoare care în caz de necesitate ar fi asistat Peloponesienii cu certitudine. 

        La moment avem tot dreptul de a vă atribui o parte din vină. La bătaie sunt puse interese considerabile, fapt ce după cum vedem nici nu vă prea interesează. Nu aţi considerat pe Atenieni ca atare nici odată, şi acum când urmează să vă luptaţi cu ei nu înţelegeţi cât de diferăţi sunt. Ar trebui să vă sperie faptul că acţionează revoluţionar , egal de rapid în concepţia şi execuţia fiecărui plan, îşi asumă riscuri la care alţii nici nu s-ar gândi, iar în momente de cumpănă au o speranţă exorbitantă. Pe când natura voastră vă scoate la iveală slăbiciunile chiar şi în momentul unor circumstanţe prielnice, nemaivorbind de momente mai grele când plângeţi contiinuu că nu scăpaţi de rele. Ei sunt ageri voi lenţi, ei sunt peste hotare, voi tot timpul acasă. Înaintând în străinătate ei râvnesc la noi cuceriri, voi mulţuminduvă doar cu ceea ce aveţi. Când sunt cuceritori ei îşi îndestulează la maxim necesităţile, când sunt cuceriţi cedează doar puţinul. Dacă cineva ar spune despre ei că nu au fost născuţi să trăiască în pace, ar avea perfectă dreptate.

        Aşadar, Lacedomienilor, în faţa unui astfel de adversar staţi cu mîinile în şolduri, făcând nimic. Voi nu înţelegeţi că pacea este menţinută de cei care folosesc forţa just, şi a căror atitudine punctează dreptatea. Pentru voi însă, corectitudinea constă în a nu deranja pe alţii şi a răspunde doar la agresiuni directe. Aşa o logică a lucrurilor nu ar funcţiona nici în cazul în care toţi vecinii voştri ar fi la fel ca voi, nemaivorbind de situaţia curentă când sunteţi în pericol iminent. La fel cum în artă, în politică lucrurile noi le înlocuiesc pe cele vechi. Deci, în timpuri paşnice guvernările conservatoriste lucrează, dar când circumstanţele sunt schimbătoare, capacitatea de adaptare este esenţială.

       Atenienii au parte de o experineţă mai largă, astfel, îmbunătăţindu-şi sistemul de administrare al statului mai rapid. Vă îndemn să treceţi la acţiuni. Trimiteţi armata voastră în ajutorul aliaţilor către Atica. Nu permiteţi prietenilor voştri de care sunteţi legaţi cu cuvîntul să cadă-n mîini străine, sau de disperare să caute aliaţi printre străini. Căci adevăraţii trădători ai tratatelor nu sunt doar cei care fiind abandonaţi îşi îndreaptă mîinile spre străini, ci şi cei care uită de aliaţii pe care au jurat solemn să-i susţină. Noi vă vom rămâne prieteni dacă vă încumetaţi să treceţi la luptă. Îndrăzniţi atunci, voi cei care aţi moştenit conducerea Peloponesului de la strămoşi , demonstraţi că acest ţinut a rămas la fel de măreţ şi puternic ca pe timpuri."

Notă: textul a fost tradus de autorul articolului după traducerea în engleză a lui Benjamin Jowett, traducerea fiind mai puțin autentica decat cea a aktor editii.

Introducere

        Ca şi mulţi alţii încep acest blog cu un oarecare entuziasm, însă după cum ştim, acesta nu-i veşnic, câteodată dureză mai mult altădată mai puţin dar...

         De ce istorie şi oameni. Tind să cred că cum am fost oameni cu o mie de ani  în urmă aşa şi am rămas, cu aceleaşi şabloane de comportament şi gîndire. Multe sau schimbat pe parcursul timpului dar esenţa a rămas aceeaşi.

      Aici tind să punctez careva povestiri, texte care într-o măsură oarecare reflectă natura omenească şi din care pot fi construite paralele cu ziua de azi, care în careva situaţii pot fi de folos. Desigur amploarea evenimentelor, discursurilor povestite, va fi una mai mare comparativ cu realitatea fiecăruia, însă acest lucru nicidecum nu încurcă formarea unor concluzii de rigoare adecvate.

Sursa imaginii