joi, 17 noiembrie 2016

Gorgias, Elogiu Elenei


(1) Slavă aduce orașului - curajul, corpului - frumusețea, sufletului - chibzuința, vorbei spuse - adevărul; orice contrar acestora-i doar rușine. Se cuvine nouă bărbatul și femeia, slova și munca, orașul și fapta dacă sun lăudabile - cu laudă să se cinstească, dacă blamabile - prin derâdere să se stârpească. Și invers, egal de smintit și greșit lăudabilul - să se bârfească, iar demn blamabilul - să se cinstească. (2) Urmează ca totodată aici și adevărul să-l deschid și defaimatorii să-i indic - pe Elena ce-o defaimează, unanim despre care au rămas și poeților vorbe adevărate și numelui slavă și năpastelor amintire. Eu am și gândit, în a mea cuvântare argumente chibzuite oferind, acuzațiile să le dezmint de pe cea ce rele multe a auzit; defaimatorii mințind să-i indic, adevărul să-l deschid și sfârșit ignoranței să-i aplic.

Dante Gabriel Rossetti - Elena, sursa

(3) Căci din părinți și natură, prima din primii soți și soții e cea, despre care ținem vorba - și nimeni nu e, ce de aceasta nu ar dumeri. Se știe că Leda, acesteia mamă ia fost, iar tatăl nemuritor din generație și muritor din reputație, fiind deci Tyndareos și Zeus: unul la văz așa apărea, altul din spuse așa se numea, unul din oameni cel mai energic, altul al universului cel mai puternic. (4) Născută de ei ea egală zeilor după frumusețe era, și liber o arăta, nu vădit o ascundea. Multe în mulți pasiuni ea stârnea, împrejuru-i cerc de bărbați aduna, plini de dârzenie, de dârză putere: care cu bogății asurzitoare, care cu rădăcini strălucitoare, care cu forță ereditară, care cu înțelepciune acumulată. Toți însă, cuceriți erau de dragostea învingătoare și neînvinsa înfumurare. (5) Cine din ei, cu ce și cum și-a potolit iubirea stăpânindo pe Elena eu nu voi spune: cei cunoscut la cunoscători încredere va vedea, admirație însă nu va merita. De aceea, vremurile trecute pomenite în cuvântarea mea lăsându-le la o parte, voi purcede la începutul cuvântării de laudă pnetru aceasta voi însira acele motive, în virtutea cărora adevărat și cumsecade a fost plecarea Elenei în Troia.  

          
Francesco Primaticcio - Răpirea Elenei 1539, sursa

(6) Din a sorții încuviințare, a zeilor chemare, a inevitabilității aranjare a făcut ea ce a făcut? A fost ea cu sila furată sau cu vorba luată sau cu dragoste-mbătată? - Dacă o acceptăm pe prima, nu poate fi vinovată bănuita: voii domnului, voia omului nu încurcă - de la natură, nu cel slab e obstacol celui puternic, ci cel puternic e puterea și cârmuitorul celui slab: cel puternic cârmuiește, cel slab urmărește. Dumnezeu e mai puternic ca omul și în forță și în chibzuială și în restul: dacă lui dumnezeu or întâmplării vina i-o atribuim, Elena liberă de ponegrire atunci o găsim. (7) Dacă însă ea a fost cu sila răpită, fără de lege silită, pe nedrept obijduită, e clar, că vinovat e răpitorul și obijduitorul, iar răpita și obijduita în năpasta-i nevinovată. Care barbar așa bărbărește a procedat, acela și să fie pedepsit cu cuvântul, legea și fapta: cuvântul spre - încuviințare, legea spre - defaimare, fapta spre - răzbunare. Iar Elena violenței supusă, de patrie răpusă, singură rămasă, oare nu merită îndurare, iar el condamnare. (8) Dacă însă de cuvântare a fost convinsă și sufletulu-i cu minciuni cuprins, și aici nu-i greu a o ocroti și de vină a o înălbi. Căci cuvântu-i mare gospodar: la vâz e mic și nevăzut iar la faptă face minuni - poate frica s-o stârpească și tristețea s-o răpească, bucuria s-o stârnească, îndurarea s-o mărească. (9) Iar, că e așa eu o să dovedesc - căci ascultătorului trebuie să-i dovedești cu toate dovezile.
Poezia eu o numesc cuvântare ce are măsură: de la ea se transmite ascultătorului - și frica plină de freamăt și mila ce varsă lacrimi și pasiunea scăldată-n tristețe. Din fapte și corpuri străine, din fericirea și nefericirea lor, în propria-i suferință suferă sufletul - din voia cuvintelor. (10) De la aceste cuvântări la altele eu voi trece. Insuflate de zeu prin cânt sunt puternice farmecele, și bucurie stârnesc și tristețea risipesc; contopinduse cu a sufletului percepție, puterea cuvântului farmec o vrăjește, convinge, renaște. Două sunt uneltele magiei și vrăjitoriei: confuzii sufletești; percepții prostești. (11) Cât și pe câți și în câte lucruri convinși au fost și convinși vor fi în minciună, folosind a cuvântului strună! Dacă în toate, toți ar avea despre cele trecute reținere, și a celor prezente înțelegere, și a celor viitoare prevedere, atunci tot aceleași cuvinte, în același fel nu ne-ar mai minți. Acum deci nu-i chiar ușor să reții trecutul, să-nțelegi prezentul, să prevezi viitorul, astfel mulți în multe iau drept reper ca a sufletului vedere - ceea, ce ni se pare. Aceasta e și înșelătoare și schimbătoare iar cu a ei înșelăciune și schimbare, atrage asupra celor ce o folosesc orice necazuri.
(12) Ce ne încurcă și despre Elena să spunem, că a plecat ea din cuvinte convinsă, a plecat asemeni celei ce nu vrea să plece, dar de putere nedreaptă fiind supusă, deci cu sila răpusă. Prin convingere a admis, ea să fie silită iar convingerea ce a silito chiar de impunere, brutalitate nu pare, puterea aceeași o are. Căci cuvântarea ce suflet convinge, celor spuse impune supunere, celor făcute îngăduire. Cel ce convinge tot vinovat ca cel ce impune se face, ea însă, convinsă și impusă cuvântări defaimatoare degeaba găsește. (13) Al convingerii cuvânt al sufletului drum direcția îngăduiește - reiese aceasta din învățătura celor ce despre cer învață; ei opinie cu opinie înlocuind, una stârpind, alta gândind, tot neclarul și nedefinitul în ai lumii ochi le fac clar să apară; după - din inevitabilitatea disputelor din judecată, unde cuvântarea iscusit conturată, dar pe nedrept enunțată, poate mulțimea fermeca, astfel impunând a o asculta; și trei  - din dezbaterile filosofilor, unde se deschide și gândului agerime și a limbii usturime: cât de repede impun schimbare a opiniei credibilitate! (14) O forță au, și puterea cuvântului pentru starea sufletului și componența leacului pentru starea corpului. Asemeni cum leacuri diferite diferit fluidele din corp ne storc, și unele ne opresc bolile, altele viața - așa și cuvântările: unele întristează, altele sperie, unele, celor ce le ascultă curaj le insuflă. Se-ntâmplă, că și a lor rea convingere sufletul îl farmecă și vrăjește. (15) Astfel, din cele spuse reiese că, dacă a ascultat cele spuse ea nu-i răufăcătoare ci pătimitoare.
Acum cu a 4-a cuvântare eu voi dezghioca a 4-a acuzare. Dacă așa a procedat dragostea, nu greu va fi acuzarea a o evita în crima ce se spune că a făcuto ea. Tot ce vedem, are natura nu pe care noi o dorim, ci cea, pe care soarta a stabilito. Prin prisma vederii și a sufletului caracter ia o întruchipare diferită. (16) Când corpul luptătorului, pentru luptă frumos se îmbracă cu arme din fier și aramă, cu unele pentru a se apăra, cu altele pentru a ataca, și va vedea privirea priveliștea, se va tulbura și sufletu-l va tulbura. Așa că des, când nici o năpastă nu-i paște oamenii fug de acestea, rușinos speriați: strivită credința în adevăr e de frica pătrunsă în suflet prin văz: ajunsă în față la oameni ea-i face să uite frumusețea pe drept recunoscută, și demnitatea după victorie des întâlnită. (17) Nu rar observând ceva strașnic, oamenii pierd înțelegerea a ceea ce trebuie, când trebuie: așa frica gândul chibzuit îl potolește și izgonește. Mulți de la ea zădarnic au suferit, strașnic au pătimit și incurabil rațiunea au rătăcit: astfel imaginea a ceea ce ochii au zărit, clar în conștiință s-a întipărit. Multe ce frica trezesc de mine-s omise, dar ce-i omis, e asemeni celui scris. (18) Uite și pictorii: când din multe culori, multe corpuri - un corp ideal după formă crează, privirea ei ne-o desfăteaază. Făurirea idolilor zeilor, zidirea sculpturilor oamenilor - câtă plăcere ochilor le crează! Așa de la vedere se-ntâmplă: de una suferim, pe alta tare o râvnim. Mult în mulți la multe lucruri și oameni patimă, dragoste și dorință se aprinde.
(19) De ce să ne mirăm atunci, că ochii Elenei, de corpul lui Paris fermecați, a pasiunii năzuință, a dragostei rivalitate dorință în suflet au semănat! Dacă zeul zeilor Eros, cu putere zeiască e înzestrat - cum poate unul mai slab de el să se ferească sau să se ocrotească! Iar dacă-i dragoste - a oamenilor boli suferință, a sufletului simțuri eclipsă, atunci nu de o crimă trebuie certată, ci ca o năpastă considerată. Căci vine aceasta, odată ce vine, din a sorții voință - nu a gândului îngăduință; sub a dragostei apăsare - nu din a propriei voință născare.
(20) Cum se poate de considerat că pe drept defaimată-i Elena! A făcut ea ce a făcut, de a dragostei putere învinsă sau de false cuvântări convinsă sau cu forța în depărtări răpusă, sau de a zeilor constrângeri constrânsă - în toate aceste cazuri nu are ea nici o vină.
(21) Cu a mea cuvântare eu am șters a femeii defaimare. Voi termina: că a mea țintă la-nceput pusă, a fost urmată; încercând a risipi defaimarea nedreaptă, opinia comună negândită, această cuvântare am vrut să i-o scriu Elenei în slavă, iar mie-n plăcere.



Text tradus din rusă(sursa) cu rectificări din edițiile engleze (sursa 1, sursa 2). Stilistica textului urmată minuțios după ediția rusă, cer scuze pentru greșeli gramaticale și alte posibile omisiuni admise în timpul traducerii. În caz de republicare/reproducere e necesar acordul autorului. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu