Lord Chesterfield
Les bienséances (regulile bunului comportament) sunt absolut necesare pentru a cunoaşte lumea. Ele se formează din realaţiile cu oamenii, lucrurile, locul şi timpul; bunul simţ le selectează, ambianţa bună le cizelează (bineînţeles, doar când persoana este atentă şi vrea să placă), iar prudenţa - recomandă.
Chiar dacă ar fi necesar să vorbeşti cu însuşi regele, trebuie să fii la fel de liber şi netensionat, ca cu propriul valet, dar totuşi, în fiecare privire, fiecare cuvînt şi fiecare faptă trebuie să se întrezărească cel mai profund sentiment de respect. Ceea ce ar fi fost la locul lui în comportament cu alţii, care sunt, poate mai sus ca clasă ca tine, ar fi fost ridicol şi dovadă a needucaţiei cu cineva care te surclasează întratât de mult...
Există la fel, reguli ale bunului simţ şi în raporturile cu oamenii dintr-o clasă mai joasă, un gentelman dă dovadă de acestea cu valetul său, chiar şi cu un cerşetor pe stradă. Oamenii daţi trezesc în el compătimire, nu dorinţa de a a-i oprima. Nici cu unul, nici cu altul, nu îşi va permite să vorbească d'un ton brusque (cu un ton dur), unuia îi va face liniştit observaţie, pe altul îl va refuza politicos. Nu există situaţie în care un om de bună-credinţă ar fi încuviinţat să folosească le ton brusque. Astfel, sunt şi acestea maniere, care se referă la toate laturile vieţii. E ceva firesc: doar trebuie, ca-n ajutor să-ţi vină graţiile: ele, şi dau posiblitatea de a face uşor şi liber ceea ce cer les bienséance. Ultimele sunt obligatorii pentru fiece om, primele însă, oferindu-i un avantaj enorm faţă de alţii, înfrumuseţîndu-l. Ar fi bine, dacă tu le-ai putea combina pe ambele.
Oamenii neobişnuiţi cu lumea au înfăţişări trădătoare, fiind insuficient de iscusiţi pentru a ascunde ceea ce cu adevărat nu vor să spună. În cursul lumii, un om trebuie des să primească franc şi cu uşurinţă circumstanţele neplăcute. El trebuie să pară satisfăcut, când în fond e departe de aceasta; trebuie să primească cu zâmbet oamenii pe care mai degrabă iar întâmpina cu sabia... Toate astea pot şi trebuie făcute fără falsitate şi trădare: căci, nu merg mai departe de politeţe şi maniere, astfel, fără a da asigurări sau curs unei prietenii simulate. Manierele bune cu un om pe care nu-l iubeşti, nu-s o greşeală mare împotriva adevărului. Nimeni nu le neagă, acceptându-le ca ceva ce are loc de la sine. Ele sunt strajele decenţei şi liniştei societăţii, ele trebuie să slujească doar pentru apărare, fără a avea ceva cu şiritenia otrăvită a armelor. Adevărul, dar limitat - trebuie să fie principiul neînlocuit al fiecărui ce are credinţă, onoare şi bunăvoinţă.
Cu precauţie evită orice afecţiune, fie a minţii sau a corpului. Existe o observaţie foarte banală şi adevărată că nici un om nu este ridicol fiind el însuşi, ci doar când pretinde a fi altcineva.
Chiar dacă dansezi bine, nu crede, că la asta te poţi opri, fără a încerca să dansezi şi mai bine. Şi dacă oamenii spun că ai maniere plăcute, încearcă se le faci şi mai plăcute. Ceea ce-l satisface pe Marcelus, nu trebuie să te satisfacă şi pe tine. Toată viaţa aspiră să atingi benevolenţa graţiilor: la curtea regelui nu-ţi vei găsi aliaţi mai puternici, graţiile îţi vor deschide calea spre inimile conducătorilor, miniştrilor şi doamnelor.
Datoria faţă de orice om este simplă, fă-i doar ceea ce ţi-ai face şi ţie şi ţine minte, în toate treburile lumeşti şă-ţi întrebi conştiinţa, aş fi vrut eu ca acelaşi lucru să-mi fie făcut şi mie? Dacă conştiinţa, care tot timpul spune adevărul, răspunde nu, nu-l fă. Observă aceste reguli, şi vei fi fericit în această lume, la fel ca-n cealaltă.
Cea mai bună virtute morală este aceea, a cărei jurat e vulgaritatea.
Sursa imaginii
Tradus din 1 şi Честерфилд - Письма к сыну. Максимы. Характеры (Литературные памятники) - 1971
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu