joi, 13 august 2015

Egypt Since Cromer Vol 2 de Lord Lloyd, Frânturi din Introducere

        Egiptul este tărâmul, care furnizează călătorului Englez prima impresie a orientului mijlociu, acesta ar trebui să fie insensibil pentru ca impresia să nu i se întipărească pentru totdeauna. Drumul scurt dintre corabie şi mal îl introduc instant în tabloul oriental. Lumina străină, diferită de cea de acasă , îi umple ochii, transformânduse ulterior ca prin minune în apusul colorat, ce precedează noapte armonios de liniştită a deşertului.  Mult timp după, când călătorul se va întoarce acasă, aceste imagini îi vor nelinişti constant inima şi conştiinţa.


         Totuşi, permanent am avut impresia că nu doar frumuseţea locurilor face amintirea durabilă. Există şi o altă nuanţă, care ar face un Englez ordinar, familiar cu un loc atât de străin. Este o rudenie greu de explicat - personal des mi-am pus întrebarea cât de mult lucrurile au  de a face cu trecutul Biblic însuşit la şcoală. Generaţie după generaţie, zi de zi, am auzit sau citit despre o viaţa simplă care are puţine tangeţe cu experienţa noastră, dar care după atâta studiu devine o parte din noi. Până a ajunge în Est, acest mod de a fi parea mai mult o poveste, una care devine realitate. Personajele, scenele vieţii de ţară din India, Egipt, Arabia odată văzute nu ne mai sunt străine, mai degrabă seamănă a vechi prieteni, a căror însuşiri răsar involuntar în subconştient odată revăzute.
         Aceste două lucruri probabil şi sunt izvorul bunăvoinţei simţite faţă de oamenii estici, dar totodată şi a modului greşit de a o interpreta. Este oare această rudenie cauza că în ultimii zece ani ignoranţa vizavi de Est creşte iar bunăvoinţa scade? Cu siguranţă că da. De altfel cu ceva timp în urmă cunoştinţele şi experienţa ne ghidau, iar bunăstarea crescândă ne justifica, acum însă înlocuim aceste principii cu teoriile şcoliţilor Vestici - pe drept, nu ultimile din lista doctrinelor superficiale şi neadevărate. Căci ce poate fi mai periculos ca principiile democraţiei universale, glorificată de savanţii contemporani. Ei afirmă că "autodeterminarea" este unicul criteriu; că a fi "liber şi independent" este a fi fericit. Sunt oare bine ţăranii chineji cu nou proclamata libertate şi independenţă? Poate că, democraţia curată nu e realizabilă practic pe nici un continent, iar în majoritatea statelor estice sa adeverit a fi chiar incompatibilă cu civilizaţia sau bunăstarea populaţiei. Şi cum găsim aceeaşi oameni care salută Liga Naţiunilor a cărei prerogativă, pentru a se dezvolta este, limitarea naţionalismului absolut, că impun Regatului Unit, ca în limitele jurisdicţieie sale să se opună unei astfel de extinderi, prin promovarea aceluiaşi naţionalism absolut cu orice preţ?
         Cum poate fi explicată această atitudine? Oare apare ea ca rezultat al ignoranţei şi indiferenţei? Doar un om neinstruit ar putea crede că la momentul de faţă am putea da Indiei o democraţie adevărată, una care ar avea ca fundament voia poporului. Doar ei pot insufla că India totalmente ar dori aşa o formă de guvernare şi că aceasta va fi în slujba adevăratelor ei interese. Iar dacă să luăm Palestina, doar un indiferent ar putea urmări fără indignare istoria mandatului nostru, când guvernul nu a putut furniza securitatea deplină oamenilor aflaţi sub conducerea noastră. Şi chiar dacă am ajunge a negocia posibilitatea de a ne micşora influenţa în continuare, întrebarea dacă acest pas va contribui la bunăstarea întregii populaţii, niciodată nu apare. În schimb, acuzaţii gen Regatul a mers în India doar pentru comerţ, prind teren. Totuşi greşit ar fi să spunem că masele nu-şi doresc independenţa. O vor, în circumstanţele în care sunt mereu instigaţi de agitatorii politici, care, ar fi inimaginabil să nu-şi aibă ambiţiile sale politice. Ei nu înţeleg modul în care funcţionează constituţia; la fel cum nu înţeleg fundamentele adevăratei responsabilităţi. 
         În toate aceste ţări, adevărata problemă a fost administrativă, noi însă am hotărât a o catalog drept politică. De ce? A fost oare o hipnotizare cauzată de propaganda "Autodeterminării"? sau poate am fost victime ale indiferenţei crescânde vizavi de responsabilităţile care nu se intersectau cu interesele bunăstării noastre strict materiale. Ambele ipoteze au temei de a fi examinate separat, dar impalpabila lor combinare ar putea fi format un stimul persuasiv şi viclean ce ar putea avea consecinţe grave. 
        "Autodeterminarea" este cuvântul de veghe a unei perioade istorice trecute, continuat însă a fi glorificat, fapt ce, stimulează examinarea problemelor curente strict academic, fără a cunoaşte în fond dedesubturile lor. Acestea au impus o ordine nenaturală a lucrurilor, una care poate fi menţinută doar cu forţa, cineva însă, opunânduse discret spre manifestarea ei. Ca rezultat există - frica şi incertitudine. Cât de mult mai avem a venera idoli stricaţi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu